Prier în floare la Grădina cu artişti

Grupul 4ART are plăcerea să vă invite la Expoziţia de artă contemporană Prier în floare.

Expoziţia este deschisă publicului în cadrul evenimentului Grădina cu artişti, ce va avea loc în data de 12-13 aprilie, între orele 11:00 – 20:00, în Parcul Grădina Icoanei.

Evenimentul prezintă publicului lucrări care ne introduc în atmosfera pascală, în strânsă legătură cu mediul ambient în floare, totul prin intermediul picturii, artei digitale, a graficii şi a sculpturii.

Artiştii expozanţi sunt: grupul 4 ART- Alina Manole şi Cristian Crestincov şi invitaţii lor, artiştii Laura Lucia Mihalca şi Adriana Pelin.

Pornind de la premisa că muză mai frumoasă ca însăşi natura nu poate exista, artiştii au ales să sublinieze prin intermediul lucrărilor lor admiraţia faţă de tot ceea ce înseamnă verde crud, boboc înfloare, suflet de copac înmugurit, îmbobocit sau drumul către Paşte, cu trimiteri directe la povestea biblică a Patimilor, a Răstignirii şi a Învierii.

Titlul foarte sugestiv al proiectului expoziţional “Prier înfloare”, readuce în discuţie frumuseţea celor care ne înconjoară, subliniind aspecte ale naturii imaginate sau surprinse de artiştii expozanţi.

Vă aşteptăm cu aspecte de neuitat ale primăverii, în drumul către Paşte la Grădina cu artişti!

afis_site1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *